Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive” și ale art. 502 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, „Trimiterile făcute prin alte acte normative la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările următoare, se consideră a fi făcute la prezentul cod” și faptul că formularele declarațiilor de avere și de interese sunt aprobate prin Legea nr. 176/2010, nu este permisă modificarea acestora de către declarant (exemplu: art. 292 din Codul penal; Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). De preferinţă, declaraţiile vor fi tehnoredactate sau vor fi utilizate formularele editabile de pe Site-ul Agenției Naționale de Integritate. Vedeti ghidul de completare si documentele formulare editabile de completat in link-ul Agentiei Nationale de Integritate.
Creare site scoala, realizare site scoala gimnaziala, Creare site primarie si administrare site primarie comuna Creare site scoala, administrare site scoala gimnaziala, Creare site primarie comunala, administrare site primarie, Creare site primarie si administrare site primarie comuna. Creare site UAMS - unitate de asistenta medicao-sociala Creare site politie locala sau realizare site jandarmerie, Administrare site liceu si creare site scoala, Realizare site de prezentare afacere Bucuresti, Administrare si creare site gradinita, Creare Website scoala gratuit